Portrete din comunitate: Christian 5 ianuarie 2021

In copilarie m-a afectat foarte tare despartirea parintilor mei, chestie care s-a vazut si in rezultatele academice. In clasa a-1-a am luat premiul I doar pentru ca ai mei erau impreuna, deoarece atunci cand parintii sunt langa tine, nu te streseaza si amandoi au grija de tine, evoluezi ca alta persoana. Eu simteam ceva schimbat intre ei pentru ca nu pareau confortabili unul cu celalalt, ma gandeam constant ca o sa se intample ceva rau intr-o zi. M-a afectat foarte mult despartirea lor.

Pentru o buna parte a vietii mele am crescut cu matusa care a avut foarte mare grija de mine, deoarece fiica ei, verisoara mea, era la facultate in Bucuresti si nu mai trecea pe acasa. Cu ajutorul matusii am reusit sa trec primele opt clase, iar de la liceu m-am mutat cu tata, unde datorita libertatii oferite, am inceput sa ma cunosc pe mine cu adevarat. Zic 'libertate' in sensul ca puteam sa ies mai des pe afara, sa vorbesc mai mult cu oamenii, sa fug in Vama Veche. Tata nu voia sa fie tipul de parinte sacaitor: ma suna o data, trebuia sa ii spun unde sunt si cand vin acasa, apoi nu ma mai suna.

Tata si fratele meu m-au sprijinit neconditionat. Fratele meu a fost primul care a aflat despre tranzitie, avem o relatie foarte speciala. In ultimii ani nu ne-am certat deloc, fiind si fratele mai mic a trebuit sa fiu un sprijin pentru el. Apoi a fost el pentru mine. Culmea este ca el a inteles prin ce trec mai bine decat orice alta persoana din viata mea. A luat totul ca atare si de asta cred ca avem si o relatie atat de speciala ca frati.

Cand eram ceva mai mic nu ma simteam confortabil in corpul meu, mi se parea ca nu creste ceea ce trebuie, iar la adolescenta ma rugam la Doamne Doamne sa nu se intample partea feminina. Stiam ca ceva trebuie schimbat si asta am observat inca de cand eram la gradinita si am avut prima iubita (ea credea ca suntem casatoriti si abia peste un an am aflat, cand a bagat divort). Pe vremea aceea ma simteam foarte masculin si foarte bine in acelasi timp, desi nu stiam cum se numeste acest termen, nu stiam ce este de fapt. Nu ma simteam ciudat, ba din contra, ma simteam foarte bine si natural si nici nu banuiam ca mai incolo o sa fiu discriminat de anumite persoane pentru chestia asta.

O data ce am ajuns in clasa a-5-a m-am inscris la balet, unde m-am indragostit de o fata care efectiv a spus intregii scoli ca mie imi plac fetele. Urmarea a fost foarte socanta, deoarece am fost efectiv dat afara din vestiar pentru a ma schimba la baie, fiind considerat un copil problema - cum a decis diriginta mea de atunci.

Dupa perioada asta de hate, cand am ajuns in clasa a-7-a, am intrat intr-un grup de prieteni care erau LGBT si in mare parte foarte ok, si atunci mi-am dat seama ce sunt eu de fapt. Pentru prima oara in viata nu ma mai simteam singur. In acest grup plini de oameni grozavi am intrat cand un baiat care mi-a devenit ulterior foarte bun prieten, m-a abordat foarte prompt cu urmatoarea intrebare: "Bai esti trans?" Initial am reactionat aiurea ca nu stiam ce e. Apoi am stat mai mult de vorba, am inteles - si asa am ajuns in sfarsit la fratiorii mei.

Pana sa imi dau seama ca sunt trans, am avut noroc cu toata familia mea care a lucrat intens sa ma ajute sa ma regasesc. Intrasem intr-o mica depresie si nu stiam ce se intampla cu mine, ca nu ma simteam confortabil cu corpul meu, incepusera sa apara schimbarile de pubertate, stateam tot timpul cocosat sa nu se observe vreo forma, ca pe atunci nu stiam ca exista bindere...

Dupa ce am inteles termenul 'transgender', m-am simtit brusc foarte confortabil si am inceput sa ma gandesc efectiv de unde sa incep. Am decis totusi sa il incep dupa ce implineam 18 ani, fiindca nu credeam ca tatal meu ar fi fost de acord si am zis sa fiu eu pe picioarele mele mai intai.

Asadar am asteptat, si intre timp am explorat tot felul de chestiuni teoretice si medicale. Cand am implinit 18 ani, m-am mutat in Bucuresti la mama pana mi-am gasit un loc de munca, apoi dupa sase luni m-am mutat singur si am inceput demersurile pentru tranzitia medicala. M-am dus prima oara la psihiatru, am luat raportul medical pentru inceperea tratamentului. A trebuit apoi sa fac analize pentru endocrinolog si m-am simtit efectiv cu un pas inainte. In perioada aceea eram cu o fata care m-a ajutat enorm in tot demersul asta si a fost un punct de sprijin mega important pentru mine in cei doi ani in care am fost impreuna. Am avut noroc si cu medicul de familie care mi-a dat toate trimiterile necesare, mi-a facut si prima injectie si a fost wow.

In momentul de fata am un an si 10 luni de cand mi-am inceput tratamentul, astept sa apar in instanta pentru a incepe tranzitia juridica, strang bani ca sa fac in viitorul apropiat top surgery si cam peste patru ani si bottom, desi nu vreau sa ma gandesc momentan, astept sa mai evolueze medicina.

Eu cand m-am mutat singur, parintii nu stiau ca mi-am inceput tratamentul, iar cand tata a aflat, m-a sunat la munca si m-a intrebat direct: "Cu ce ai nevoie sa te ajut?" Dupa un an de zile, cand a inceput sa imi cresca parul pe fata, ma cam ascundeam de mama, ca imi era frica sa nu intre in depresie. Si eram intr-o zi cu un hanorac cu guler foarte mare, pe care il aveam tras peste barbie, cand mama a venit la magazinul in care lucram si mi-a zis "Da-ti ma aia jos ca stiu ca ai barba." Ea aflase de la fratele meu si cand i-am explicat in detaliu prin ce trec, m-a sprijinit in totalitate si chiar mi-a zis ca in instanta sa spun ca ea e de acord.

In instanta va trebui sa apar ca sa incep tranzitia juridica, adica: va trebui sa schimb CNP-ul, markerul de sex, numele, cam toate datele din buletin, plus alte acte, de exemplu toate diplomele de studii, si ma astept sa dureze foarte mult timp chestia asta. Sper ca intro zi sa avem si in Romania o legislatie care sa permita persoanelor trans sa isi corecteze actele fara atata asteptare, teama, cheltuiala.

Acum locuiesc in UK, unde m-am mutat pentru a incepe facultatea. Din Ianuarie 2021 ca voi studia fotografia la London Metropolitan University. M-a ajutat mult fratiorul meu Andrei cand am ajuns aici, si cu inscrierea la scoala si cu tot. Fara el, nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi fost.

In timpul liber fac sala si dansuri, pentru ca vreau ca toata furia si stresul sa le canalizez in ceva util si placut. Planuri de intors nu am prea curand deoarece facultatea mea dureaza patru ani, dar vreau sa vin in Romania pe timp de vara cand o sa am vacante. Am si planuri pentru un business, asa ca ma mentin optimist in ceea ce priveste viitorul.

Un lucru interesant despre UK este ca daca esti persoana transgender si vii sa studiezi aici, poti aplica online pentru un tip de document numit Deed Poll. Acest act iti asigura schimbarea de nume, vine in trei zile, cu stampila de la Guvern si efectiv ii roaga pe toti cei care iau contact cu tine, indiferent daca dai de permis sau primesti diplome, sa te inregistreze pe numele inscris de tine in Deed Poll.

Eu mi-am schimbat numele in Christian cu Ch, m-a costat 20 de lire, a venit in trei zile si are un paragraf foarte frumos in care mentioneaza "aceasta persoana va fi adresata la masculin, cu numele asta, sa nu fie discriminata sau hartuita...". Poti face toate actele pe noul nume aici si daca te duci la munca si zici ca esti persoana trans, nu e nicio problema, nici nu ii intereseaza numele din buletin - doar cel din Deed Poll. Oamenii sunt foarte deschisi aici.

Ca mesaj pentru comunitate, as vrea sa zic urmatoarele: dragii mei, va transmit mult succes in noul vostru drum sau in continuarea drumului; va doresc sa nu intalniti piedici in ceea ce inseamna medici, analize, tratament; va doresc sa fiti sanatosi; si ceva super important, nu uitati ca trebuie sa fim uniti. Asta conteaza: unul pentru toti si toti pentru unul. In orice problema veti intampina, dati cu incredere un mesaj, ori in privat, ori pe grup. Nimeni nu este singur in lumea asta, ne sustinem sa nu intram in depresie, ne sprijinim sa zambim, sa fim pozitivi, sa lasam gandurile negative deoparte.

Desi imi este foarte dor de cei de acasa, incerc sa ma gandesc la mine acum, ca sa pot sa fac ceva mai departe cu viata mea - ca sa pot sa ii ajut pe altii, asa cum am fost si sunt si eu ajutat si iubit de toti ai mei.