Embedded Files
de Jerzy
M-am intalnit cu Laura in urma cu mai bine de doua luni, intr-o prea frumoasa zi de aproape-primavara, cand viata inca avea o dinamica nebuna si strazile pareau pline de prieteni.
Cafeneaua in care ne-am asezat era galagioasa, ceaiul fierbinte si Laura zambea cu candoare dintr-o rochie gri care ii venea turnata. Era primul meu interviu si clar aveam mai multe emotii decat ea. Am inceput sa discutam.
J: Imi poti povesti despre calatoria ta?
L.P : Momentan ma consider in plin proces de tranzitie si nu sunt exact sigura cand as putea zice ca am inceput, pentru ca am fost 'in dulap' in liceu si desi mi-am dat seama ca sunt trans cam acum trei ani, prin 2016 sau 2017, nu mai stiu exact. Am fost foarte, foarte 'in the closet' si nu consider ca mi-am inceput tranzitia sociala decat la sfarsitul liceului, inafara de cativa prieteni foarte buni, dar a fost ceva foarte foarte brusc, pentru ca de cand am terminat liceul am mers direct la facultate iar acolo deja as putea sa zic ca 'trec' ca si femeie, asa ca toata lumea ma considera, nu stiu, gen o tipa acum. A fost ceva foarte foarte brusc din punct de vedere social.
Momentan astept sa imi schimb numele, adica tocmai am vorbit cu un psiholog clinician, pentru ca trebuie sa trecem prin o gramada de pasi medicali si legali ca sa putem sa facem tranzitia, bineinteles. Consider totusi ca dupa ce reusesc sa imi schimb numele e ca si cum tranzitia mea e gata.
J: Ce crezi ca ar fi important de rezumat despre subiect?
L.P: Eu consider ca tranzitia incepe si se termina atunci cand consideri tu ca incepe si se termina.
Idea este ca exista mai multe arii, adica exista tranzitia sociala, cand incerci sa te expui si sa comunici societatii si prietenilor si familiei ca esti un alt gen decat ti-a fost atribuit la nastere, si tranzitia medicala este un alt pas pe care poti sa il faci ca sa ajungi la obiectivul tau. Adica chiar si atunci cand iei hormoni, practic iti modifici sexul biologic. Si sunt persoane trans care sunt ok cu partea de jos si nu considera ca e nevoie sa aiba 'bottom sugery', asa ca daca de exemplu esti un baiat trans si vrei pur si simplu sa iti faci 'top surgery' si sa iei testosteron, atunci asta e
J: Cum ai descrie viata ta de pana la 17 ani?
L.P : Mereu am fost genul de persoana care nu vrea sa supere lumea, care vrea sa fie cat mai non conflictuala si de asta intr-un fel am ascuns anumite lucruri despre mine si consider ca m-am cenzurat foarte mult. Intr-un fel stii ca mereu sunt parinti care cand afla ca copiii lor sunt LGBT, ei intreaba de ce nu au fost semne de cand erau mici. Dar iti dai seama intr-un fel instinctual ca esti diferit de persoanele cis si hetero din jurul tau si vezi ca incet incet chestia asta e judecata si incerci sa te ascunzi din ce in ce mai mult. Cel putin asta a fost experienta mea. Si mai era si chestia ca eram in principal atrasa de baieti si in adolescenta am simtit nevoia sa ascund chestia asta si m-am simtit foarte presata sa intru in rolul asta de baiat hetero, doar ca pur si simplu nu am putut.
J: Ai iesit cu fete la intalniri?
L.P: Chestia e ca nu am fost genul de persoana care sa iasa la intalniri, adica am incercat sa am fatada asta de persoana care nu prea e interesata de dating, ca ma concentrez pe studii si asa... dar nu am incercat niciodata sa fiu cu o tipa ca sa ascund faptul ca imi plac tipii. Si culmea este ca m-am considerat o persoana gay pentru foarte mult timp inainte de tranzitie si am trait intr-un fel 'in dulap' din cauza asta.
J: Consideri ca experienta tranzitiei a generat un grad mare de suferinta pe parcursul vietii tale?
L.P: Consider ca da, in special cand vine vorba de familie, pentru ca m-am detasat foarte mult emotional fata de ei. Eu sunt foarte aproapiata de mama si de parintii mamei, de bunici, si m-am ascuns pentru ca stiam ca o sa reactioneze foarte naspa. Din cauza asta, intr-un fel mi s-a ruinat relatia chiar daca nu au stiut ca sunt trans, pentru ca m-am indepartat foarte mult de ei. Deci da, asta e chestia care mi-a cauzat cea mai multa suferinta cand vine vorba de identitatea mea.
J: Si in urma coming out-ului cum s-a modificat relatia cu ei?
L.P: Nu as putea sa zic ca am avut un 'coming out' pentru ca au aflat. Si au aflat foarte vag, adica eu nu le-am zis niciodata ca 'Hei uite, sunt fata si atat'. Nu am facut neaparat un coming out, ci am fost 'outed'.
Apoi cand mama a decoperit ca nu are ce sa faca, pur si simplu am incetat sa mai vorbim despre chestia asta. Chiar si cand mergeam la un psiholog, ziceam 'Ok, hai sa mergem la sedinta' dar nu vorbeam despre motivul pentru care mergem la psiholog si era... nu stiu... 'an open secret'.
J: Care a fost declicul care te-a ajutat la 17 ani sa zici 'da, sunt'?
L.P: Sincera sa fiu, nu stiu. Observasem primele semne ca incepeam sa ma masculinizez foarte mult si asta mi-a cauzat o disforie foarte mare. Apoi pur si simplu am inceput sa fiu atrasa de chestii stereotipic feminine cum ar fi machiaj etc.
Dar am inceput sa fac asta foarte incet si ma machiam noaptea si imi puneam oja si o bluza pe care mi-o cumparasem singura. Era pur si simplu ritualul meu care ma facea sa ma simt un pic mai ok pentru cateva ore si dupa aia trebuia sa ma intorc la liceu. N-am incercat niciodata sa ma prezint 100% feminin in public pana nu am fost sigura ca e ok pentru mine, pentru ca nu ma simteam in siguranta. Am stat o perioada foarte lunga de timp pur si simplu crescandu-mi parul ca sa sper ca o sa reusesc sa fiu 'passing' la un moment dat, dar in acelasi timp sa nu fac asta foarte evident pentru colegi, pentru ca nu eram out.
J: Si cum te raportezi la look-ul tau astazi?
L.P: Mai, acuma sincera sa fiu sunt foarte satisfacuta de cum arat si nu cred ca as fi fost daca nu as fi reusit sa fiu 'passing' adica sa 'trec ca si femeie'. Pentru mine e foarte important lucrul asta, deoarece pe langa respectul de baza pe care il merita fiecare, e si vorba de recunoastere. Cred ca orice persoana trans are nevoie asta de recunoastere, ca lumea sa te vada ca genul tau nu pentru ca te respecta sau pentru ca le esti prieten, ci pentru ca chiar cred cu adevarat ca esti cine spui ca esti.
Cam dupa ce s-a terminat clasa a 12-a si dupa Bac am inceput sa intensific putin tranzitia si am facut asta prin a merge la SH-uri si asa mi-am alcatuit toata vestimentatia. Si cred ca cea mai mare schimbare fizica pe care am facut-o inafara de haine a fost sa ma pensez si asta a schimbat foarte mult modul in care arata fata mea. Consider ca sunt foarte norocoasa cand vine vorba de chestia asta fiindca stiu ca multi nu au privilegiul asta. Am avut noroc ca am aflat foarte devreme si ca mi-am facut tranzitia foarte devreme.
J: Cum te-a ajutat mai exact ca ai inceput foarte devreme?
L.P: Am hotarat sa fac tranzitia fix dupa ce termin liceul pentru ca mi-am dat seama ca daca merg la facultate si nu schimb ceva ar trebui sa traiesc inca trei-cinci ani din viata in starea in care eram la liceu. Si nu am putut sa accept chestia asta in primul rand, si in al doilea rand nu am putut sa accept faptul ca as fi continuat sa ma masculinizez. Pentru ca la varsta mea de 19 ani e momentul in care testosteronul e la nivel maxim. Atunci am hotarat ca e timpul sa incep tratamentul hormonal si am facut asta dupa ce am intalnit membri din comunitate, in special pentru ca a venit Patrick la Constanta si am aflat despre HRT si despre ce sa iau ca sa fiu safe.
* Patrick Braila a fost prima persoana despre care stiam ca e trans in Romania si a fost foarte empowering pur si simplu sa stiu ca exista si altii ca mine.
J: Este surprinzator ca ai doar 19 ani, fiindca pari asa matura.
L.P: Da, consider ca m-am maturizat foarte mult in ultimii doi ani, in special pentru ca m-am simtit foarte retrasa. Nu doar de prieteni si de familie dar si de societate in general, pentru ca m-am retras in coltisorul meu de lume in care ma simteam acceptata doar de mine si eventual de alte persoane trans. Si acuma e momentul in care mi-am facut tranzitia si pot sa ies din vagauna unde m-am ascuns si sa imi traiesc viata.
Si consider ca este o schimbare ca la fel de mare ca cea de la liceu la facultate si s-a intamplat si in acelasi timp, ceea ce a fost foarte suprasolicitant. Dar ma bucur ca am reusit sa fac asta atat de devreme pentru ca acum am restul vietii sa traiesc.
J: E foarte misto ca faci uz de privilegiul tau pentru a influenta in bine.
Chiar consider ca sunt mult mai linistita acum. Chestia asta era ceva la care ma uitam constant din cauza disforiei si a modului in care eram perceputa, dar acum consider ca nu mai e un detaliu asa de important 'in marea schema a lucrurilor'. Totusi aleg sa vorbesc despre asta pentru alte persoane. Pentru ca atunci cand alte persoane vad ca o tipa trans pur si simplu exista si e ok si are o viata ok, le da speranta ca si ei pot sa fie ok.
J: La facultate imi imaginez ca au fost incidente birocratice. Cum a fost interactiunea cu profesorii?
L.P: Eu sunt la sociologie. Asta literalmente ma identifica, gen 'a, tipa trans de la sociologie' dar ma rog, e o facultate super ok, profesorii sunt deschisi si am si un coleg din comunitate cu care intr-un fel am avut echipa noastra, duo-ul dinamic. Pur si simplu am mers la profesori si le-am zis: 'Hei uite, m-am semnat pe prezenta cu numele asta si in catalog scrie numele asta pentru ca sunt in proces de schimbare a numelui'. Unora le-am zis pur si simplu ca sunt trans si au zis 'Ok, nu e nicio problema'. A trebuit sa vorbim cu fiecare profesor in parte si sa le explicam situatia.
J: Pare o poveste de succes. Ai parte de acceptare aici printre prieteni si la facultate, te poti duce si acasa in siguranta. Chiar toata expunerea asta nu ti-a adus nimic negativ?
L.P: Nu, chiar nu am avut reactii negative din partea colegilor Fata de ei sunt complet deschisa. Avand in vedere ca suntem la facultate si suntem mai maturi, nu prea a fost nicio reactie foarte puternica, toti au luat-o ca atare. Si chiar m-am imprietenit cu o colega care mi-a zis ca i s-a schimbat foarte mult perceptia fata de comunitate de cand m-a intalnit. Si pe strada chiar nu am nicio problema .
Pur si simplu existand in acel spatiu pot sa arat lumii ca 'hei uite, sunt o persoana la fel ca toata lumea.' De asta am si ales sa ma expun, ca aveam optiunea de a ramane in dulap, doar ca dupa atata timp, mi-am dat seama ca nu mai merita.
J: Asa este vocea ta nelucrata?
L.P: Am facut un pic de training, pentru ca atunci cand am inceput pubertatea am trecut printr-o perioada in care supra compensam si incercam sa par cat mai masculina. Am incercat sa imi fac vocea mai groasa decat era si suna foarte nenatural. Nici nu cred ca mai pot sa mai fac o voce groasa acum. Si da, am facut training cand am inceput tranzitia, nu neaparat pentru ca am o voce groasa, dar pentru ca am vrut sa vorbesc intr-un mod mai stereotipic feminin si sa ma invat sa vorbesc intr-un registru mai sus. Nu mi s-a ingrosat asa de mult vocea, tot registrul meu este in parametri obisnuiti pentru tipe.
J: Ai insecuritati legate de corpul tau?
L.P: Cand eram mica eram un copil gras si am insecuritati legate de chestia asta din cauza tatei. Imi impunea ca trebuie sa slabesc, ca sunt prea grasa, ca trebuie sa fac sport si am ramas cu gandirea asta. Chiar eram supraponderala din cauza ca mancam prea mult. Ma obligau sa mananc foarte mult si dupa aia imi ziceau ca sunt grasa.
In momentul actual presupun ca e doar o chestie in mintea mea. Gen sunt mai slaba decat am fost vreodata si am slabit foarte mult de cand am inceput tratamentul, ceea ce e foarte ciudat pentru ca aud de la foarte multe tipe trans care zic ca atunci cand incep estrogenul incep sa se ingrase. Iar eu am slabit cinci kile in doua luni de cand am inceput tratamentul. Si acum ca sunt la facultate nu am atat de multa mancare 24/7 asa ca am slabit foarte mult in ultima perioada, dar nu intentionat.
J: Ce iti place cel mai mult din punct de vedere al 'femininului'?
L.P: Atunci cand sacrifici comfortul pentru fashion poate? Am vazut o mema despre asta in care ilustrau ideea: 'Stii atunci cand risti sa faci hipotermie ca sa porti un dres?' Ma regasesc in asta.
Imi place pur si simplu totul intr-un fel, pentru ca e si euforia aia de gen, mai ales cand incepi sa iti faci tranzitia, si apoi mai traiesti si paradoxul ca atunci cand te lovesti de misoginie, intr-un fel ai si validarea identitatii.
J: Un gand de final?
L.P: Observ din ce in ce mai mult cat de obsedata este societatea de 'gen' si ca totul trebuie sa fie structurat... literalmente toata viata ta e structurata in jurul faptului ca esti tip sau tipa. Este pur si simplu foarte frustranta chestia asta si e greu sa nu cad si eu in capcana asta in care folosesc anumite chestii ca sa ma validez singura. Cred ca ar fi mai bine daca am desfiinta genul.
Page updated
Google Sites
Report abuse