Embedded Files
Anul asta, daca n-ar fi fost pandemia, la Bucuresti am fi putut sari pragul de zece mii, cel mai probabil - mai ales ca reactie la legea trecuta in parlament acum doua saptamini, trimisa de Iohannis la re-examinare.
Anul asta, daca n-ar fi fost pandemia, am fi putut avea al treilea pride oficial la Cluj, si primul pride in Timisoara. Grupul cel frumos si ambitios din Brasov sigur ar fi facut si ei ceva, iar eu poate m-as fi dus la Constanta sa fac un picnic pe plaja cu grupul de tineri trans si queer de acolo - cum am facut vara trecuta, cu steag rainbow si tot.
Pana se va putea sa facem un street party sau un rainbow picnic iar, in Bucuresti, Cluj, Timisoara, Brasov, Constanta, Iasi, facem unul online, in felul nostru transcendent.
Va lasam aici amintiri adunate de prin comunitatea transcendent/mozaiq, de la persoane trans si queer.
FLORI: Bucuresti 2019
MAXI: Bucuresti 2016 si 2019
Drept sa spun, despre Pride-ul din 2019, as spune ca a fost un complet succes, si ca vibe, si cum arata totul, absolut totul a fost perfect. A fost al 3-lea Pride la care am participat si pot sa spun ca in acest moment, a fost top intreaga atmosfera. Astept intens pride-ul ce va urma, se va simti cu siguranta minunat, mai ales dupa perioada aceasta mai ciudata.
Las si o poza de la primul meu Pride, din 2016.
MIRUNA: Bucuresti 2019
NIKI: Bucuresti 2019
O zi minunată in care curajul, iubirea, susținerea și acceptarea au înflorit pe străzile din București alături de oameni frumoși , uniți, determinați să își apere dreptul de a iubi <3
A. MICHAEL: Bucuresti 2019
Pride ul a fost tot numai o superbitate. Ceva nou pentru mine. O amintire de neuitat. Muzica care te facea sa dansezi chiar daca voiai sau nu, oamenii veseli din jurul meu. Atatea steaguri fluturate cu mandrie. Nu pot sa uit cat de timid eram la inceput. Iar pe parcurs ma destindeam. A fost o experienta minunata. Abia astepr sa fac asta din nou!
ELIAS: Bucuresti 2019
Am acasă, într-o ramă pe perete, imaginea în oglindă a pozei ăsteia, dar făcută în 2017 - cu mine în partea dreaptă a lu' Alice, în Gara de Nord, cu mai mult păr, alți ochelari, sklipicu numa în suflet. Încă nu știam că-s trans, sufeream activ din cauze externe mie, și pasiv din multe reprimări inconștiente. Eram un cuplu pe atunci, ne adoram onest și nepretențios.
În poza asta, de la Bucharest Pride 2019, eram de mult timp despărțiți deja - timpul e o supă nebuloasă pentru mine, cu repere în jurul cărora se deduce logic și se reconstruiește tot restul. Multe lucruri au rămas constante: o legătură din-aia spirituală, care-ți dă cu transcendență; circumstanțe dificile, dar reproduse cu alte persoane în alte medii; alte reprimări inconștiente care mai aveau nevoie de timp să se coacă; eu, un magnific idiot funcțional, învățând despre sine.
Altele, în schimb, s-au schimbat fantastic: realizasem că sunt trans. Probabil încă îmi ajustam doza de T, că eram încă baby. Mai făcusem alte lucruri exclusiv de dragul propriei satisfacții înainte, dar acolo a fost parcă mai însemnat decât în alte dăți: parte din marș l-am parcurs fără tricou, numa' în binder. La ceva concert underground unde parte din public s-a dezbrăcat, nu chiar în curu' gol dar aproape(nu mai știu la îndemnul cui), am participat și eu. Venind de departe, am putut să cunosc și să mă apropii de alte suflete minunate.
Asta a însemnat, până la urmă, acel Pride pentru mine: o sărbătorire a triumfului personal, încă în mijlocul dificultăților; momente de autoafirmare; și un fir neîntrerupt de iubire, întinzându-se din trecut până în prezent. Nu eram fericit, încă, dar eram pe drum.
LAVINIA: Cluj 2017
Eu am două pride-uri dragi sufletului meu; în ordine cronologică, primul a fost Bucharest Pride 2016, primul pride la care am participat & am fost voluntar cu MozaiQ. A fost genial, am muncit câteva zile bune, de dimineață până seară și ne-am distrat ca lumea, dar cel mai important a fost că mi-am făcut curaj (în 2015 am stat închisă in casă...). Un an mai târziu, la primul Cluj Pride, în timp ce volutariam tot cu MozaiQ-ul și ajutam colegii de la Cluj pe la evenimente, am cunoscut-o pe cea care (în 5 h de când ne-am cunoscut) avea să îmi devină parteneră (lesbians...). Acum sunt happy, mi-am făcut coming out-ul față de toată familia, sunt din ce în ce mai strong și simt asta. Vă pun 3 poze: 1 de la Bucharest Pride-ul din 2016, 1 de la Cluj Pride-ul din 2017 și 1 cu Doggo, partenera mea și moi. Va pupix <3
PATTI: Cluj 2002 sau 2003
(nu era pride pe vremea aia, dar astia erau niste americani nebuni si frumosi, voluntari la corpul pacii, carora le era interzisa cu desavirsire orice participare la demonstratii etc - dar nah era pride month <3
I saw a Pride Parade in Cluj in 2002 when I was in Peace Corps. It warmed my heart.
R. LUPUL
Vai, ce amintire faina mi-ai trezit, primul pride din Cluj, ma mutasem din Bucuresti in Cluj de cateva zile, a fost vara cand am prins doua Pride-uri, la Bucuresti si la Cluj, si m-am bucurat enorm, in acea zi, ca ati fost si voi la Cluj.
MARIAN ZAMFIR-ENACHE, Emigrat prin casatorie in Canada la inceputul lui 2018
Desigur ca nu pot uita primul meu Pride din Romania, care a fost (din pacate) abia in 2017. Da, foarte tarziu. Pana atunci nu am avut curajul sa merg sau "nu s.a nimerit" sa fiu in Bucuresti. :(
Dar cele mai puternic-emotionante Prides la care am participat au fost cele din Montreal 2018 si New York 2019.
La Montreal a fost soc cultural: vedeam nu doar un oras in sarbatoare, in care zeci de mii de locuitori iesisera in strada sa aplaude si sa se bucure de parada, dar m.a socat sa vad "carele alegorice" ale corporatiilor, cu zeci si sute de angajati iesiti sa sustina diversitatea. Un spectacol care m.a emotionat profund, gandindu.ma la "oare cand o sa vad asa ceva in Romania?".
Iar anul trecut am avut privilegiul, norocul extraordinar de a merge la New York, unde se comemorau vietile pierdute, dar mai ales se celebrau 50 de ani de la Stonewall. Parada a durat vreo 7 ore si nu mi.am imaginat vreodata atata culoare si explozie de bucurie: cateva milioane de oameni au participat!
Din pacate, sutele de poze si filmari de la ambele evenimente au ramas "ingropate" intr.un telefon care a refuzat sa se mai deschida. :( Sa aveti o Luna a Mandriei frumoasa si fericita! Happy Pride Month everybody!
ROXANA MARIN
N-am poze de la primul pride din rominia, din '95 pe traseul unirii/fintini-tineretului - dar am in schimb poze de la primul pride din cluj. revederea cu ioana, toti prietenii vechi si noi adunati in solidaritate, festivalul ala cum ii zice a da untold, nebunia cu manifestatia noii drepte in centrul orasului in timp ce pe noi ne-au pus sa marsaluim la marginea riului (asta dupa 17? 19? cereri si modificari la primarie, depuse cu rabdare picaturachinezeasca de lucian), actrita agresata de nazisit si politisti, expozitii si picnicuri, doamne ce zi plina si istorica a mai fost 1 iulie 2017.
JERZY
Era cald. era zgomot. era haos. Dar era si ceva magic in aer care facea ca totul sa merite.
De dimineata m-am intalnit cu colegii sa punem la punct rolurile si responsabilitatile. Era primul meu Pride si participam din partea MozaiQ-ului, cu banere, steaguri si mult sclipici. Mi-am controlat entuziasmul pana in Piata Victoriei unde am asteptat cu fervoare sa inceapa festivitatile. Pe masura ce se scurgeau minutele, raza mea vizuala se umplea tot mai mult de culoare, sarm si creativitate. Gasca baietilor trans se vedea intr-o parte, artistele rome in cealalta, tinerii voluntari ai Acceptului peste tot, o Antonella despuiata aici, lesbiene fericite acolo, colegii mei impartind tricouri de la Street delivery, si o Bianca V, intr-un outfit care iti oprea respiratia, se apropia lasciva.
Dar cel mai important, eram cu toti prietenii mei la un loc, asteptand sa rupem barierele discriminarii si sa ne cerem drepturile.
Am impartit un banner trans cu Andreea si impreuna am marsaluit in lumina bliturilor si in sunetul ovatiilor pe toata calea Victoriei pana la Piata Universitatii. Steagurile fluturau, vocile scandau lozinci inspirationale, soarele stralucea puternic, muzica bubuia din boxe si toata lumea parea sa danseze.
Oh, ce-as vrea ca in fiecare zi sa ma simt atat de fericita.
BIANCA VARGA
Spre primul meu mars Pride am mers cu teama. Nu stiam cum o sa fie, nu stiam ce sau cine ne asteapta, dar cand am aflat ca vom fi protejati 100% mi-am zis "Ok, hai sa fiu eu insumi!"
Am participat cu mandrie, culoare si tupeu.
Mandrie - pentru a le arata tuturor celor care nu si-au facut coming-out-ul ca aceasta comunitate exista, este puternica si niciun dulap din lume nu e destul de mare incat sa ne inchida. Cu cat suntem mai multi cu atat suntem mai vizibili.
Culoare - pentru a celebra conexiunea cu prietenii diversi si fascinanti pe care i-am cunoscut numai datorita marsului si care si-au castigat un loc permanent in viata mea.
Si tupeu - pentru etnia roma din care fac parte. Fiindca romii au curaj sa iasa atat in solidaritate cu comunitatea LGBT, cat si pentru propriile drepturi.
Desi creste inima in mine in fiecare an cand vad o participare din ce in ce mai numeroasa, doresc ca intr-o zi sa avem un Pride organizat ca in afara - ca in Germania sau Olanda - si sa ajung sa traiesc intr-o lume cu drepturi egale pentru toti.
Nu uitati ca avem o singură viata reala. Hai sa ne bucuram de ea!
Page updated
Google Sites
Report abuse